Kyros Vassaras a oferit primele declarații după eliminarea de pe lista FIFA a doi arbitri cunoscuți, Sebastian Colțescu și Marius Avram.
Într-o ședință recentă a Comisiei Centrale a Arbitrilor, fostul mare arbitru grec a anunțat oficial înlocuirea lui Sebastian Colțescu (Craiova) și Marius Avram (București) cu Andrei Chivulete (București) și Marian Barbu (Făgăraș Brașov). Doi au ieșit, doi au intrat pe listă!
Decizia a suprins în dreptul lui Marius Avram, arbitru cu vastă experiență, care a avut evoluții apreciate la nivel intern și internațional, în condițiile în care Marcel Bârsan, ultimul pe lista FIFA, n-a condus nici măcar un joc în această perioadă la nivel european.
„Arbitrii FIFA trebuie să aibă vârsta și timpul pentru a obține experiența care să le permită să participe la cel mai înalt nivel posibil și să reprezinte arbitrajul românesc la mai multe turnee finale internaționale. În baza acestui principiu și încrederii în filozofia noastră au apărut și rezultatele. Am sprijinit tot timpul arbitrii noștri FIFA să ajungă cât mai sus posibil.
În acest moment, în categoriile UEFA de până acum, avem doar 15 din 55 în prima categorie, 16 din 91 în a doua și 9 din 105 în a 3-a categorie de aceeași vârstă (născuți între 1977 și 1979) cu Sebastian și Marius. Cei mai mulți dintre ei vor fi înlocuiți și când vom vedea acest lucru, putem discuta din nou. Unii dintre ei rămân mai ales pentru că trebuie să fie VAR în competițiile și turneele UEFA / FIFA, dar noi nu avem, aici, VAR”, a declarat șeful CCA pentru site-ul scoaladearbitri.ro.
„De asemenea, unii vor rămâne pentru că nu există alți tineri sau au o abordare diferită. Toți ceilalți sunt mai tineri. Îi apreciez foarte mult pe Marius și Sebastian, ei sunt arbitri foarte buni. Au oferit și vor continua să ofere multe în arbitraj.
Toți arbitrii FIFA, inclusiv toți colegii din trecut, au pus o piatră mică la această dezvoltare internațională. Toată lumea și-a dorit să aibă cât mai devreme ocazia de a reuși să atingă un nivel superior. Nu din cauza calității, un arbitru nu poate ajunge la o categorie superioară, în majoritatea cazurilor trebuie să ai noroc la momentul potrivit. Nu este același management pentru arbitrii asistenți, deoarece nu există categorii UEFA pentru ei. Ei ii urmează pe arbitrii ca o echipă”, a continuat Kyros Vassaras.
„Atât timp cât sunt în formă și corespund, vor continua. Cu toate acestea, delegăm în fiecare an arbitri asistenți cu ecuson național la multe meciuri și turnee internaționale pentru a obține experiență. Acum cei mai experimentați îi vor ajuta pe arbitrii tineri noi, iar apoi vor ceda locul arbitrilor asistenți mai tineri.
Profit de această ocazie pentru a răspunde câtorva persoane care încearcă de ani de zile să creeze „basme” ca știri exclusive, cu puterea unui pix, și vă mulțumesc că mi-ați dat această ocazie să răspund pentru prima și ultima dată. Este cea mai mare minciună că domnul Florin Chivulete, tatăl tânărului promițător Andrei, a cooperat vreodată cu mine ca observator TV sau consilier sau în orice alt rol.
Momentul în care l-am întâlnit pe domnul Florin Chivulete a fost la înmormântarea lui Dan Petrescu, în timp ce aceste persoane nu au fost acolo”, a încheiat șeful CCA, Kyros Vassaras.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER